Te așezi pe pervazul geamului, ca pisica, îți proptești călcâiele de pielea peretelui, sorbi din cafea, cu lentoare, și din lume, cu limita ferestrei.
Privești ușor superior, ca de la mansardă, spre strada plină cu vârf de soare, goală de oameni.
O mașină luxoasă se oprește pe bărbia colțului de stradă, vis-a-vis.
Coboară un tip, închide portiera și se sprijină de ea în poză de contrast. El în alb, mașina neagră. Verifică cel mai bun dușman al omului, telefonul, își lasă capul pe spate și trage o gură de soare în piept. Își dă sacoul jos și se reașează de strajă pe portieră, ca și cum așteaptă pe cineva.
Observi că liniile așteptării din gesturi îi par ferme ca și liniile bustului. Te gândești că a mâncat fibre și nu așa multe caramele ca tine în izolare. Îți clătești în continuare papilele cu cafea și pupilele cu străinul, preț de ceva minute.
Mintea-ți începe să compună.
O fi de la verdele crud al frunzelor de aprilie, o fi de la razele energizante, o fi de la atâta cafea… dar te vezi. Cum libidoul îți trage umerii și-ți îndreaptă spatele, cum cu privirea și sânii înainte te împletești într-un zvâc muscular și, în fulgerul unei secunde, îl vezi cum se scobește în nas.
Desigur. Și divele dau pârțuri, dar parcă s-a dus momentul și cafeaua s-a terminat.
Cu toc,
G.
P.S.: „The truth is that everyone is bored, and devotes himself to cultivating habits.”
– Albert Camus, The Plague
Sursa foto: thomassaliot.com, ”Window Light” – T. Saliot