Stătea chircită, cu atenția în ghetele odraslei, cu părul curgându-i pe obraji de parcă o ajuta să se miște în sigură invizibilitate. Vestiarul deversa de voci și priviri. Zarva copiilor îi plăcea, ba chiar găsea un soi de confort în ea. Privirile adulților o înfășurau însă. După scurte măsurători, ca și la croitorie, simțea că i se proiectează un șablon ce se insinua amabil.
– Sunteți nouă, nu?, întreabă o doamnă cu pomeții plini.
– Da, venim de trei săptămâni.
– Grupa mică?, continuă altă tipă ce părea sub douăzeci de ani.
– Da.
– Frumos copilul, să vă trăiască!, revine doamna bucălată.
– Mulțumesc, asemenea!
Dialogul e întrerupt de urletele unui odor care-și scăpase o struțocămilă de pluș într-un spațiu neprietenos, la care nu ajungea.
Ea se strecoară și recuperează jucăria, o înapoiază puștiului care nu-i mulțumește nici la presiunile mamei, dar îi zâmbește până la urechi.
Încheie haina fică-sii și ies amândouă în curtea pavată cu cauciuc moale ca visele și tonusul bunicii. Mai zăbovește pe-o bancă cât fiică-sa socializa cu-n balansoar și altă fetiță.
Ca de la răsărit, se trezește magic cu trei tipe, flancând-o într-o amicală inchiziție.
– Și câți ani ai?
– 39.
– Vai, dragă, ești mai mare ca mine!, zice doamna bucălată. Și continuă.
– Dar ce faci de te menții așa slabă?
Aproape absentă, la întrebările de tipul ăsta, îi răspunde șoptit și scurt.
– Clasice.
– Adică? Regim, no sugar, sală?
– Nu! Depresie, alcool și sex.
S-a lăsat brusc liniște. Una din tipe a chicotit scurt. Dar toate s-au retras rapid cu diverse urgente motive, lăsând-o în pacea aparent antisocială.
Cât a mai rămas să-i înghețe fundul pe bancă, așteptând copilul să se sature de joacă, a tăiat-o nevoia de reflecție și pipi. S-a concentrat la reflecție.
Că dincolo de identitate și identitatea socială oamenii suferă de șablonism, clar.
Desigur, asta nu se întâmplă doar la noi. Modul în care femeia sau bărbatul trebuie să fie este o bubă într-o dinamică fixă în toate culturile, implicațiile fiind vaste, soto. Uimitor este însă cum arhetipal femeia modernă e încorsetată chiar de proiecțiile surorilor ei care se închină la wellness, fitness, corporate self centered shit, poartă colanți cu bocanci decupați avangardist și se înghesuie și pe ele însele în tipare pseudo-revoluționare. Reculul disonanței însă lovește-n dinți, dintr-un preaplin de tipare și șabloane, downloadate parcă prin pangeneză, de la străbunica, direct în codul genetic al discuțiilor din birou, din parc, din pat, din bucătărie, din noi.
O măcina gândul la asta cum se macină prostul de grija altuia. Intuia că-i inutil, dar nu putea să scuture nici senzația de frig, nici cea de stupoare. Speranțele i s-au îmbrobodit în jurul cănii de ceai cald cu rom ce avea să vie și gândul că poate, doar poate.. într-o marți va fi mai bine și pentru ea și pentru tine.
Că nu o vei mai privi ca atipică dacă e slabă, dacă e grasă, dacă la 40 nu are copii sau are prea mulți, dacă la 30 nu vrea copii că încă se descoperă pe ea, dacă poartă șlapi la cină, dacă poartă tocuri la 50, dacă are viață interioară și socială intensă, dacă nu se culcă cu cine te aștepți tu, dacă citește alte bazaconii decât tine, dacă se masturbează și face mișto de tine că nu recunoști că o faci și tu, dacă vrea ponei în balcon și pisică pe canapea, dacă dansează până la zori și refuză capotul domesticirii totale, dacă vrea să își schimbe meseria și o ia de la capăt, dacă vrea să înfieze, dacă vrea să militeze, dacă vrea Verdi dimineața și manele la petrecere, dacă vrea rochia mulată, dacă vrea master și doctorat, dacă vrea un casier de bărbat sau niciunul, dacă vrea să fie ea.
Dacă o poți vedea ca pe ea îți va fi mai ușor să te vezi și accepți și tu pe tine, draga mea.
Se gândea ea, până ce i s-a strecurat un pumn mic și sloi în palmă.
Mami, hai să mergem acasă că îngheață toate fetițele și prietenia!
Cu toc,
G.
P.S.: „Women’s mutual understanding comes from the fact that they identify themselves with each other; but for the same reason each is against the others.” – Simone de Beauvoir, „The Second Sex”
Sursa foto: huffpost.com