Azi dimineață. Ca două prietene.
Eu și Clara. Eu cafea, ea lapte. Pe trepte.
Între dormitoare și living ca într-un fel de popas spiritual între somn și trezie.
Io: „Clara, să nu mai lovești cu palma în oglindă, te rog! Mult!”
Clara: „Păi de ce?”
Io: „Pentru că e casabilă. Tu poți să faci buba, dacă face oglinda poc.
Oglinda e casabilă. Ca sticla, ca paharul.. Înțelegi?”
Clara: „Da! CLed că.”
Liniște câteva secunde.
…
Clara: „Și tata e casassabil!
Io râd aprobând din cap: „Da, Clara! Și el ca tot omul…
E fragil, casabil uneori, dar nu îți face buba. Oglinda, da.”
Cu toc,
G.