Stam la un ceai, respectiv lapte, cu Clara dimineață, la o
conversație aleatoare despre cățelul vecinului întreruptă subit de descoperirea
ei că am limba albastră. Încerc să-i explic că e albastră de la pastile pentru
gât (nu de la otrava din “Numele trandafirului” și nici de rea ce
sunt).
Firește, brusc mă întrerupe iar, cu un laitmotiv al nostru. Fără vreo legătură,
fără
abstract trimis sau ceva introducere.
Clara:
“Mama, toleLanță vLea în bLațe!”
Io:
“Sigur?”
Clara:
“SiguL. ToleLanță vLea în bLațe!”
Io:
“Bine.”
Clara:
“Hai cămătăm toleLanță, te Looooog!”
Io:
“Exact! Hai să căutăm toleranța.”
Și
am plecat amândouă de mână. Am căutat pe sub canapea, după masă, pe scări.. La
un moment dat a obosit. A luat cartea de colorat și-mi zice:
“Mama,
cămătăm toleLanță mai tâLziu!”
Io
îi trântesc un pupoi pe tâmplă, dar cu o grijă în spatele frunții.
Dacă
o cresc prea tolerantă!? Îi va fi mai greu cu integrarea socială de tip
modern-agresiv? Și-mi zic: Gata, data viitoare când o să vrea să căutăm
toleranța, o să-i propun să căutăm un pinguin asertiv.
💡🐧
